miercuri, 26 ianuarie 2011

Sfântu Gheorghe, Capitala Verde a României !!

Locuiesc în Sfântu Gheorghe de 23 de ani. Prin natura meseriei mele, călătoresc destul de mult. Vreau să spun că, niciunde în lume nu mă simt mai "verde" ca acasă la Sfântu Gheorghe. Fără fum de eşapament, fără praf pe străzi, fără uzine care să polueze aerul. Mai mult decât atât, spaţii verzi sunt bine organizate pe toată suprafaţa oraşului! Sfântu Gheorghe este capitala verde a mea! Merită să fie şi a României!

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Începe Şcoala de Toamnă “Seri Albastre”!

Conferinţă de presă luni, 14 septembrie, de la ora 16.00, la Centrul de Cultură Arcuş

De la sdt


La Centrul de Cultură Arcuş, din judeţul Covasna, se desfăşoară, între 14 şi 18 septembrie, Şcoala de Toamnă “Seri Albastre”, curs adresat tinerilor artişti, sub îndrumarea academicianului Miltiade Nenoiu, sopranei Felicia Filip şi a lui Cristian Mihăilescu, directorul Operei din Braşov.

Luni, 14 septembrie, începând de la ora 16.00, are loc la Centrul de Cultură Arcuş conferinţa de presă de inaugurare a evenimentului. Şcoala de Toamnă “Seri Albastre” este organizată de Asociaţia de Tineret Ecou, din Sfântu Gheorghe, şi Centrul de Cultură Arcuş, marcând un an de la lansarea programului “Seri Albastre”, care promovează tinerele talente din România. Şcoala de Toamnă „Seri Albastre” are două secţiuni, “Canto” şi “Muzică de cameră”, iar după cele patru zile de cursuri, alături de personalităţile invitate, participanţii la Şcoală vor oferi un spectacol de gală. Toate cheltuielile de participare a celor 18 tineri selectaţi sunt suportate de către organizatori.

Proiectul “Seri Albastre” a fost iniţiat la Sfântu Gheorghe în septembrie 2008, adresându-se, iniţial, tinerilor artişti din judeţ şi atrăgând apoi tineri din ţară. În cadrul proiectului, artişti instrumentali, vocali şi artişti plastici au fost prezentaţi publicului spectator prin intermediul unor recitaluri şi expoziţii realizate lunar, dar şi în mediul online, odată cu crearea site-ului proiectului, www.serialbastre.ro, precum şi a blogurilor personalizate pentru fiecare artist.

Potrivit lui Emil Pantelimon, coordonatorul proiectului omonim, Şcoala de Toamnă “Seri Albastre”de la Arcuş îşi propune să devină o tradiţie, având menirea de a educa spiritul creator al fiecărui cursant, căruia i se oferă ocazia de a lucra cu specialişti.

joi, 11 iunie 2009

Alături de prietenul meu Fazakas Csaba

La ultima Seară Albastră am cântat pentru prima dată alături de bunul meu amic Fazakas Csaba... asta a iesit:

marți, 10 martie 2009